Orașul din România care nu se mai oprește din dezvoltare: acum și-a scos la licitație cel mai măreț plan, metroul

de: Ozana Mazilu
17 03. 2022

Cluj-Napoca va fi, se pare, al doilea oraș din România cu transport subteran. Primăria Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc, a scos la licitație contractul de proiectare și execuție a metroului, cu o valoare de 6,66 miliarde de lei (1,3 miliarde euro). Iată când va fi gata metroul din Cluj.

”Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție MAGISTRALA I DE METROU CLUJ, ceea ce va permite punerea în funcțiune după executarea tuturor lucrărilor și dotarea completă. Lucrările aferente obiectivului de investiție MAGISTRALA I DE METROU CLUJ constau în proiectarea și execuția lucrărilor în conformitate cu legislația și reglementările tehnice în vigoare. MAGISTRALA I DE METROU CLUJ este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens)”, este descrierea achiziției.

Metroul din Cluj va fi gata în circa zece ani

Lucrările la metroul din Cluj ar urma să dureze aproximativ zece ani. Metroul clujean, conform proiectului, va avea 15 stații de metrou, care vor porni din comuna Floreşti. Metroul va străbate tot oraşul până la podul IRA, unde se va intersecta cu trenul metropolitan, iar mai departe, acesta va face legătura între localităţile din jurulul Clujului, conform primarului Clujului, Emil Boc.

Mai mult, coaliția PSD-PNL-UDMR promite un metrou în Cluj Napoca, creșterea vitezei pe calea ferată și 13.000 de km de drumuri modernizate în viitorul apropiat. Programul de guvernare PSD-PNL-UDMR prevede că zece mii de kilometri de drumuri sau străzi locale vor fi modernizate, trei mii de kilometri de drumuri județene vor fi reabilitați și aproximativ 40% din drumurile județene și locale vor fi și ele modernizate.

De asemenea, în programul de guvernare mai este menționat faptul că se vor dezvolta punctele de transport multimodale. În acest fel, traficul de călători și transportul mărfii se va derula cu minimul timpilor de așteptare posibili.